VIDEO | Klaus Iohannis: Austria se opune extinderii Schengen din motive electorale

Publicat: 23/03/2023, 15:25

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că sprijinul societății civile din România în ceea ce privește aderarea la Schengen este foarte important, adăugând, totodată, că opoziția Austriei față de extinderea spațiului de liberă circulație este cauzată de motive electorale interne.

Întrebat despre dezbaterea care a avut loc miercuri în Comisia PETI a Parlamentului European pornind de la o petiţie depusă de societatea civilă în urma veto-ului de care Austria s-a folosit pentru a stopa intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen, Klaus Iohannis a declarat că astfel de inițiative sunt binevenite pentru că demonstrează că societatea civilă își dorește și ea integrarea României în acest spațiu.

„Aceste iniţiative sunt salutare, fiindcă e bine să se ştie că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi ne dorim să protejăm mediul. Este bine să avem sprijinul societăţii civile, al oamenilor simpli şi să ştim că şi ei îşi doresc aceste lucruri şi ei îşi doresc un mediu mai curat. Dacă prin astfel de iniţiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea.

În realitate, procesul se desfăşoară acolo unde s-a desfăşurat din capul locului. Parlamentul European de mult a dat rezoluţii de tipul acesta că România şi Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în Consiliul Uniunii, în formatul JAI, deci acolo se ia decizia. Sigur că, pentru a ajunge la o decizie favorabilă, toată lumea trebuie să se implice şi politic, începând de la preşedinte, la premier, ministrul de Interne, ministrul de Externe şi aşa mai departe. Toată lumea colaborează pentru a obţine acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primăvară, dar și la Summit-ul Euro în format extins.

Administrația Prezidențială informează că reuniunea Consiliului începe cu un dejun de lucru împreună cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, în cadrul căruia vor fi abordate situaţia din Ucraina, în special securitatea alimentară şi procesul de reconstrucţie, schimbările climatice şi demersurile în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cum arată, de fapt, cele mai scumpe apartamente din Dubai! Nimeni nu se aștepta la...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din...
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
A murit maestrul teatrului romanesc. Marele actor al României s-a stins
Alertă meteo în România. Urmează fenomene extreme
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Un studiu a descoperit de ce peștii africani au ochii mai mari
×